Dacian Cioloș a fost luat în derâdere de noul președinte al Parlamentului European: „Ce am văzut aici?”

Publicat: 03/07/2019, 21:53

La negocierile pentru șefia Comisiei Europene, Cioloș spunea că nu îl susține pe Manfred Weber, candidatul PPE.

„Și acest mandat pe care îl avem în față trebuie să stea sub semnul reînnoirii. Negocierile la care am asistat în aceste zile din Consiliu arată și trebuie să privim foarte pragmatic lucrurile că reînnoirea aceasta probabil nu o să vină nici din partea Consiliului, nici din partea Comisiei Europene, dacă Parlamentul European nu se va afla în centrul acestui proiect. Noi suntem cetățenii care reprezentăm cetățenii europeni și trebuie să ne asumăm această reînnoire, această schimbare. De aceea în grupul Renew Europe veți avea un partener”, a declarat Dacian Cioloș, în plenul Parlamentului European.

În plenul PE a apărut rumoare și hohote de râs, în momentul în care liderul grupului Înnoim Europa a afirmat că cetățenii UE trebuie să se exprime asupra conducerii instituțiilor europene, iar deciziile să nu fie rezultatul unor negocieri de culise.

„Vă propunem chiar de la început, și propunem partenerilor noștri europeni, proiectul unei conferințe pentru viitorul Europei, în care să gândim modul în care putem aduce Europa mai aproape de cetățeni, în care să putem să ne asigurăm că nu negocierile de culise sunt cele care determină figurile proeminente care trebuie să conducă Europa, ci cetățenii pot să se exprime din acest punct de vedere. Veți avea susținere din partea noastră pentru un astfel de proiect.Asta trebuie să facem dragi colegi, pentru că trebuie să dăm posibilitatea ca ceea ce spunem în acest Parlament să și facem în relație cu cetățenii. Veți avea în Renew Europe partener pentru acest proiect”, a conchis Cioloș.

Noul președinte al PE David Sassoli s-a numărat și el printre cei care au râs în timpul discursului lui Dacian Cioloș, părând să îl întrebe „Ce am văzut aici?”.

În cadrul negoicierilor pentru șefia instituțiilor europene, socialiștii și liberalii din Parlamentul European au decis că nu îl vor sprijini pe Manfred Weber, candidatul PPE, pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, potrivit politico.eu.

Dacian Cioloș, liderul grupului Înnoim Europa din Parlamentul European, a confirmat că Weber nu este sprijinit de către grupul său. „Pentru moment nu există o majoritate pentru candidatura lui Weber”, spunea Cioloș la o reuniune a liderilor liberali, la Bruxelles.

Ursula von der Leyen a fost propusă oficial pentru postul de președinte al Comisiei Europene, iar Charles Michel pentru funcția de președinte al Consiliului European, a anunțat marți seară Donald Tusk.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
"Rămas bun, prieten drag! O bucată din mine s-a desprins". Lacrimi pentru Andrei, motociclistul de...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
Devine obligatoriu în toată România. Ordinul intră peste tot în vigoare
Este vrajbă în toată regula la Antena 1. Două vedete, scandal monstru
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cosmin din Casa Iubirii a fost descalificat! Vestea care i-a lăsat pe concurenți cu gura...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×